27 decembrie, Sfântul Ștefan

Sfântul Ștefan este prăznuit de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun.

Sfântul Ștefan – http://www.ateliericoane.ro

Conform Noului Testament, Ștefan se trăgea din Ierusalim și avea origini iudeice. De asemenea, Sfântul Ștefan este recunoscut ca fiind primul martir creștin care a fost condamnat de către autoritățile Iudaice. Iisus Hristos l-a luat sub aripa sa, să Îl urmeze pretutindeni și să ia parte la faptele și minunile sale. Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon, funcție care prevedea ca el să îi conducă pe diaconi.

Dat fiind faptul că rolul diaconului în biserica de odinioară era mult mai important decât cel din zilele noastre, Ștefan a stârnit atenția fariseilor. Aceștia erau nemulțumiți de faptul că el încerca să aducă oamenii de partea sa și să îi convertească la creștinism prin predicile despre învățăturile lui Hristos. La puțin timp dupa ce a devenit diacon, Ștefan a fost dus înaintea Sinedriului, sub acuzația de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu. Interogat de către Caiafa, cel care Îl judecase și pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Ștefan îi acuză pe cei care doreau ca el să piară.

Găsit vinovat de blasfemie, Sfântul Ștefan este condamnat la moarte prin lapidare. Odată aflată sentința, sfântul a avut o teofanie și le-a spus iudeilor: „Iata văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. A fost scos în afara cetății și a fost ucis prin lapidare, devenind și primul martir care a fost ucis pentru că a mărturisit în fața tuturor credința pe care o avea în Iisus. Înainte să își dea ultima suflare și să meargă la ceruri, a cerut iertare pentru cei ce îl omoară.

Locul unde a fost îngropat Sfântul Ștefan a fost descoperit în anul 415, iar din anul 560 moaștele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma, împreună cu moaștele arhidiaconului roman Laurentius.

Potrivit unei tradiții străvechi, de Sfântul Ștefan este bine să aducem în casă icoana Sfântului, ajutându-i astfel pe creștinii care suferă de probleme de sănătate și pe cei care se judecă de foarte mult timp cu persoanele orgolioase.

In unele locuri din Muntenia gospodinele pregatesc asa-numitele Pâinici ale lui Ștefan, făcute în forme rotunde, dintr-un aluat foarte asemănător cu cel de cozonac. Se obișnuiește ca aceste pâinici să se ungă cu miere. Pâinicile simbolizează pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ștefan. Odată ce sunt sfințite de preot la biserică, pâinicile se împart copiilor sărmani.

Tot în această zi este bine să dăruim icoana Sfântului nostru Ștefan sau o candelă nouă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave dar și pentru sporul casei. Tot ca un semn al iubirii, prețuirii și respectului pe care i-l purtăm Sfântului martir Ștefan, este bine ca în această zi persoanele certate să se împace.

La mulți ani tuturor românilor care poartă numele Sfântului: Ștefan, Ștefania!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: