Colindeții

23 decembrie. În fiecare an, ne strângem cu mic, cu mare, și plecăm să colindăm. Nu sunt colindele clasice, nu cântăm ”O, brad frumos” sau ”O, ce veste minunată”. Suntem o grămadă de oameni care mergem din casă în casă și strigăm și urăm de bine și de sănătate, începând cu ”Bună dimineața la Moș Ajun” și încheind cu ” Să trăiască stăpânul casei!”

Nu-i suflet de creștin pe plaiurile noastre, cari la auzul clopotelor vestitoare, să nu fie cuprins de un simțământ de duioșie care să-l facă mai bun, mai îngăduitor și mai darnic ca deobicei. Și parcă bucuria este mai mare la cei trudiți pentru că sărbătoarea lor este mai adevărată.

(”Urări de Crăciun”, conferință radiofonică din 1938, semnată Stavri Cunescu, inginer, Director General al Muncii)

Ai crede că în anul 2021 nu se mai țin astfel de obiceiuri. Cu atât mai mult la oraș. Bine, nu suntem în București, nici măcar în centrul orașului Râmnicu Vâlcea, însă aceasta a rămas una dintre tradițiile pe care le-am păstrat. Și cu ce bucurie o așteaptă copiii! Și noi adulții ne bucurăm că mai putem participa la așa ceva și de fiecare dată ne aducem aminte cum era când eram noi mici.

Arhiva de Imagine Muzeul Țăranului Român – Ceată de colindători, fotograf Leopold Adler, 1872-1924 

Fiecare este și gazdă și colindător.

Ca gazdă, stăpân al casei care primește urările, e obligatoriu să pregătești băuturi calde: ceai sau vin fiert pentru adulții care colindă, covrigi, dulciuri sau fructe pentru copii.

Când eram mici, primeam numai covrigi. Rareori primeam o ciocolățică sau o eugenie. Ajungeam acasă cu plasa plină, covrigii îi încălzeam pe plită și îi mâncam zile la rând cu ceai sau lapte cald, până când se întăreau atât de tare încât nu mai puteau fi mâncați și atunci bunica îi dădea la găini.

În ultimii ani, gazdele nu mai pregătesc covrigi. Este unul dintre lucrurile care îmi lipsesc, covrigii de colindeți. Pe atunci, nu pot spune că mă impresionau, toți copiii eram chiar supărați că ”și asta dă tot covrigi, offf! ”. Probabil acesta este și motivul pentru care oamenii nu au mai cumpărat covrigi. De la an la an, au preferat să aleagă dulciuri pentru a impresiona copiii. De altfel, și eu am cumpărat eugenii și napolitane.

Fiul meu așteaptă cu nerăbdare venirea serii. La ora șase are loc întâlnirea cu colindătorii și vom putea începe colindatul. Anul acesta se începe foarte devreme. Tot e bine, față de anul trecut când colindețul nu s-a ținut din cauza pandemiei. Pe de altă parte, la cât e de frig (se anunță minus 12 grade), chiar mă bucur că începem devreme.

De la an la an, colindătorii se schimbă. Adulții sunt obosiți, se grăbesc să termine colindatul și să meargă acasă la căldură, sau se îngrămădesc cu toții la vin fiert și, din casă în casă, după câteva colinde, devin euforici. Copiii, foarte entuziasmați, aleargă de la o poartă la alta, uitându-se curioși la ce a pregătit gazda. Unii sunt mofturoși, alții plâng că au s-au terminat portocalele fix la ei, alții râd zgomotos. Alții aruncă cu petarde. O lume pestriță!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: