1 decembrie

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a avut loc la 1 decembrie 1918, a fost convocată de către Marele Sfat Naţional Român, prin Consiliul Naţional Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de deputaţi pentru a vota Rezoluţia de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Marea Adunare Naţională a avut loc în Sala Cazinoului din Alba Iulia.

Fotografie realizată de Samoilă Mârza via wikipedia

Ideea organizării unei Mari Adunări Naţionale care să constituie expresia voinţei unanime de Unire a Transilvaniei cu România a venit din partea socialistului Ioan Flueraş. În seara de 13 noiembrie 1918, după întreruperea tratativelor cu delegaţia maghiară condusă de ministrul Oszkár Jászi, membrii CNRC s-au dus la Vasile Goldiş şi în cabinetul acestuia, după ample discuţii, au hotărât convocarea Adunării Naţionale. În noaptea de 14 noiembrie 1918, după a doua zi a convorbirilor cu delegaţia maghiară, într-o şedinţă a CNRC prezidată de Ştefan Cicio-Pop în clădirea Şcolii civile de băieţi din Arad, pentru a analiza situaţia tratativelor, un grup de tineri, în frunte cu Iustin Marşieu, au cerut Consiliului să proclame chiar atunci Unirea Transilvaniei cu România. Acestora le-a răspuns Vasile Goldiş, arătând că o asemenea hotărâre nu poate fi proclamată decât într-o mare adunare reprezentativă.

La 15 noiembrie 1918, după eşecul tratativelor cu delegaţia maghiară purtate între 12 şi 14 noiembrie 1918, CNRC într-o şedinţă plenară, care a ţinut până noaptea târziu şi care a avut loc în sala de festivităţi a Şcolii civile greco-ortodoxe române de fete din Arad, ia hotărârea de a declara unirea românilor transilvăneni, crişeni, bănăţeni şi maramureşeni cu Regatul României într-o Mare Adunare Naţională. Tot atunci s-au discutat măsurile care trebuiesc luate în vederea convocării grabnice a adunării. În aceaşi zi CNRC s-a adresat tuturor Consiliilor Naţionale Române printr-un ordin multiplicat în mii de exemplare la tipografia Concordia din Arad, în care s-au dat indicaţiile pe baza cărora să se facă alegeri de delegaţi cercuali pentru Marea Adunare Naţională Română, ce avea să fie convocată în cel mai scurt timp. Alegerile aveau să se facă pe baza votului universal în termen de 12 zile.

Totodată, se fac precizări privind ceilalţi reprezentanţi, pe lângă cei din partea cercurilor electorale, şi se arată că alegerile să se facă în aşa fel încât Adunarea Naţională să întruchipeze în mod cât se poate de demn şi norocos toate straturile naţiunii noastre democratice.

Hotărârea este cuprinsă în Regulamentul pentru alegerea deputaţilor care urmau să voteze Unirea cea Mare. Alegerea deputaţilor urma să se facă în următoarele 10 zile în conformitate cu Legea electorală din 1910, pe circumscripţii, în toate localităţile desemnate a fi centre electorale. Numărul deputaţilor aleşi s-a decis a fi cinci pe circumscripţie electorală, aleşi prin vot universal deschis.

La 16 noiembrie 1918, după masa, CNRC convoacă o nouă şedinţă amplificată cu reprezentanţi ai gărzilor naţionale şi ai studenţimii, care a avut loc tot în sala de festivităţi a Şcolii civile de fete şi în prezenţa a 50 -60 de persoane. În această şedinţă s-au discutat amănuntele desfăşurării proiectatei Mari Adunări Naţionale, stabilindu-se ca dată ziua de 1 decembrie stil nou şi locul unde să se desfăşoare. Aradul, un centru politic principal de atunci al românilor transilvăneni a căzut, fiind prea mărginaş. Sibiul, vechi centru politic românesc cu rol atât de important în mişcarea memorandistă, n-a fost acceptat, deoarece se putea aduce învinuirea că adunarea s-a desfăşurat sub influenţa armatei române reintrată în război şi în Transilvania. Clujul, alt centru cultural vechi şi important al Transilvaniei, a fost exclus din cauza procentului ridicat al populaţiei de etnie maghiară. Astfel, au rămas în discuţie doar Alba Iulia şi Blajul. Blajul a fost luat în discuţie datorită Marii Adunări Naţionale din 15 mai 1848 de pe Câmpia Libertăţii, iar actul de la 1 decembrie era socotit o urmare firească a acelei adunări. În final, s-a optat pentru Alba Iulia, opţiunea fiind argumentată istoric astfel: Alba Iulia a fost unul dintre cele mai importante centre ale Daciei romane; Alba Iulia a fost centrul celei dintâi uniri politice a ţărilor române prin mintea şi sabia lui Mihai Viteazu; Alba Iulia a fost locul martiriului lui Horea, Cloşca şi Crişan şi al întemniţării lui Avram Iancu. Era oraşul cu cele mai numeroase şi mai adânci semnificaţii în istoria poporului român din Transilvania.

Alegerea Alba Iuliei a avut şi argumente de ordin practic, prezentate de un tânăr inginer, care a subliniat că se doreşte aducerea la adunare a cel puţin 100.000 de participanţi, iar aceştia vor veni de la distanţe mari cu aproximativ 20 de trenuri speciale. Gara de la Blaj nu avea capacitatea de a primi acest număr mare de trenuri, pe când gara din Alba Iulia era mai mare, iar în nemijlocita apropiere se aflau triajul de la Coşlar şi gara de la Vinţul de Jos. Al doilea argument a fost că adunarea de la Blaj de la 1848 a avut loc în luna mai, când participanţii nu aveau nevoie de adăpost, iar adunarea de acum se ţine la 1 decembrie, în plină iarnă, iar o sută de mii de oameni nu pot să sosească în câteva ore şi vor sosi din preziua adunării, iar în Blaj nu erau posibilităţi de cazare, pe când în Alba Iulia existau trei cazărmi mari, şcoli, iar în caz de nevoie se puteau folosi şi cazematele cetăţii. În aceaşi şedinţă s-a stabilit ora de începere a adunării la 10 dimineaţa, iar Ioan Suciu a fost însărcinat cu organizarea măreţei adunări în mod oficial.

La 17 noiembrie, Vasile Goldiş publică în ziarul Românul articolul Să ne organizăm, în care prezintă un îndrumar cu ceea ce aveau de făcut românii pentru ca Să nu rămână colţ românesc străin de această mişcare mare, de la care aşteptăm fructul luptelor seculare: totala dezrobire şi consolidarea neamului românesc

În 18 noiembrie este publicat manifestul Către popoarele lumii, prin care se aduce la cunoştinţă hotărârea naţiunii române de a-şi realiza idealul naţional, de a peri mai bine decât a suferi mai departe sclavia şi atârnarea.

În ziua de 19 noiembrie a avut loc o nouă şedinţă a CNRC în care s-a citit scrisoarea primită de la Ion I.C. Brătianu şi s-a hotărât textul şi emiterea convocatorului Marii Adunări Naţionale. Textul a fost redactat de Vasile Goldiş şi semnat de Ştefan Cicio-Pop, în calitate de preşedinte al CNRC, şi de Gheorghe Crişan, în calitate de secretar, la 20 noiembrie 1918. În textul Convocării a fost prezentată structura Adunării astfel: episcopii români din Ungaria şi Transilvania, toţi protopopii în funcţie ai celor două confesiuni româneşti (ortodoxă şi greco-catolică), câte un reprezentant al fiecărui consistoriu şi capitlu, câte doi reprezentanţi ai societăţilor culturale, câte două reprezentate ale fiecărei reuniuni femeieşti, câte un reprezentant de la fiecare şcoală medie şi câte un reprezentant de la fiecare institut teologic, pedagogic sau şcoală civilă, câte doi reprezentanţi de la fiecare reuniune învăţătorească, câte un ofiţer şi un soldat din garda naţională din fiecare secţiune comitatensă, doi reprezentaţi de la fiecare reuniune de meseriaşi, delegaţii partidului social-democrat român, ca reprezentaţi ai muncitorimii organizate, doi reprezentanţi ai studenţimii şi câte cinci reprezentanţi din fiecare cerc electoral.

Textul Rezoluţiei Adunării Naţionale de la Alba Iulia a fost redactat la Arad, într-o şedinţă a CNRC de la 28 noiembrie 1918, şi a fost supus dezbaterii spre a-şi spune părerea şi alţi lideri ai luptei pentru Unire la 30 noiembrie 1918, la Alba Iulia. Textul final a fost, astfel, aprobat spre miezul nopţii.

Sursa foto: wikipedia De la http://www.cimec.ro/Istorie/Unire/rezolutia1200.jpg, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1548665


Ziua de duminică, 1 decembrie 1918, era şi ea parcă îmbrăcată de sărbătoare, deoarece noaptea ninsese şi întreaga natură a fost învăluită în alb imaculat. Scriitorul Emil Isac a descris acea dimineaţă astfel: Se ivesc zorile. Ninge lin. Pe străzi defilează legiunea română, precedată de fanfara minerilor şi a ofiţerilor. Este o demonstraţie cum nu s-a mai văzut vreodată, pe care niciun om de cultură nu se poate reţine să nu o admire… Niciodată n-am văzut o asemenea masă de ţărani. Este puterea ancestrală care defilează. Şi toată lumea cântă… Masele aşteaptă… unduindu-se ca un val puternic de oameni. Câteva momente şi începe istoria…

Participanţii la Adunare au început defilarea dis-de-dimineaţă îmbrăcaţi cu haine de sărbătoare, împodobiţi cu cocarde, încinşi peste brâu cu tricolorul naţional sau avându-l trecut în diagonală peste piept, cu steaguri, încolonaţi în rânduri de câte patru şi cântând cântece naţionale. În jur de ora 7, duminică fiind, participanţii s-au îndreptat către slujbele religioase ţinute atât în biserica ortodoxă, cât şi în cea greco-catolică, apoi delegaţii Marii Adunări s-au îndreptat către Sala Cazinoului, numită de atunci Sala Unirii, locul unde avea să se dea citirii rezoluţiei unirii şi votării acesteia:

Sosirea membrilor Marelui Sfat este primită cu puternice ovaţii. Primul intră d. Goldiş în uralele întregii săli. Apoi rând pe rând N. Ivan, A. Cosma, Saftu, Giurgiu, Grapini, Ciser, Flueraş, Jumanca, T. Albani, Mihuţ etc. Tineri şi mici de statură sunt toţi. Lumea îi primeşte cu simpatie şi aclamări. Când intră în sală Imbroane, Ghiţă Pop, Geni Goga, Şchiopul, refugiaţii noştri, în sală izbunesc din nou aclamările. Apar apoi arhierei, Radu, Popp, Frenţiu, Hossu între ovaţiile furtunoase ale tuturor. După ei, aclamat cu căldură Şt. C. Pop, apoi T. Mihali, maiorul Vlad şi ofiţerii din România: Băgulescu, Jeleriu, Mărculescu, înalţă chipiile româneşti şi salută adunarea extaziată.

Ziarul Unirea de la Blaj

La orele 10.30 lucrările au fost deschise prin discursul lui Ştefan Cicio Pop, preşedintele Marelui Sfat Naţional Român şi al Consiliului Naţional Român Central, care a prezentat hotărârea Marelui Sfat Naţional Român de a convoca o Mare Adunare Naţională la Alba-Iulia, această Meccă a românismului, a relatat suferinţele îndurate de românii ardeleni sub stăpânirea maghiară şi în cei patru ani de război, a adus laude armatei americane care au adus seninătate asupra soartei războiului, naţiunilor franceze, engleze şi italiene, care împreună au răpus Puterile Centrale, l-a slăvit pe preşedintelui american Woodrow Wilson, care prin cele 14 puncte ale sale a pledat pentru principiul autodeterminarii naţionalităţilor şi reajustarea graniţelor în Europa. I-a salutat pe reprezentaţii României, Basarabiei şi Bucovinei, iar la final i-a numit notari ad-hoc pe Laurenţiu Oanea şi Sever Miclea, iar raportor al comisiei de verificare a fost numit Ioan Suciu.

După discursul lui Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu i-a declarat verificaţi pe toţi cei 1.228 de delegaţi şi s-a trecut la constituirea Adunării Naţionale, fiind numiţi preşedinţi Gheorghe Pop de Băseşti, episcopul ortodox de la Arad, Ioan Ignatie Papp, şi episcopul greco-catolic de la Oradea, Demetriu Radu. Vicepreşedinţi au fost numiţi Theodor Mihali, Ştefan Pop şi Ioan Flueraş.

Gheorghe Pop de Băseşti a declarat deschiderea Adunării Naţionale, iar Vasile Goldiş a citit Rezoluţia Adunării Naţionale. După citirea declaraţiei a luat cuvântul Iuliu Maniu care sprijineşte apoi cu isteţime ultimile puncte din proiectul de rezoluţiune şi cere primirea cu unanimitate a proiectului, iar sala i-a răspuns: Primim. Primim cu toţii. Primim totul. Trăiască. Au luat apoi cuvântul Iosif Jumanca, Alexandru Vaida-Voevod, episcopul Demetriu Radu, episcopul Ioan Ignatie Papp şi lucrările au fost închise pe acordurile imnului Deşteaptă-te române.

Sărbătorirea zilei de 1 decembrie

În anul 1990, după revoluția anticomunistă din anul 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 16 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională. Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.

Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 16 decembrie drept sărbătoare națională.

Alegerea zilei de 1 Decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.

Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci a obiectivei anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli. Petre Roman, prim-ministrul de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Ion Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.

Sursa articol: wikipedia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: