30 noiembrie: Sfântul Apostol Andrei

În fiecare an, la data de 30 noiembrie, creștinii de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei!

Sf.Andrei, pictură de El Greco, Museo del Greco, Toledo – sursa wikipedia

Andrei, fiul lui Iona din Galileea și fratele lui Petru, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus.

Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).

Conform Evangheliei după Ioan, cei doi frați, Simon Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Conform Evangheliei după Marcu aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari.

Numele Andrei provine din greaca veche, care, dupa cuceririle lui Alexandru Macedon a devenit lingua franca a Vechiului Orient Apropiat.

La o vreme după botezul lui Iisus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu !” (Ioan 1,36) i-a urmat lui Isus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Iisus și Pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea).

Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.


În jurul anului 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol si le așază în Biserica Apostolilor. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras si le înapoiază capul Sfântului Apostol Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea papa Pius al II-lea a mutat relicvele Sfântului Apostol Andrei în Catedrala Sfântul Petru din Roma. În anul 1964 capul Sfântului Apostol Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.

Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.

Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor.

Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul României întrucât a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde se crede că a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Pârâiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care ar putea dovedi trecerea Apostolului pe aceste meleaguri. Cel care a contribuit la stabilirea unei legături între Sfântul Apostol Andrei și Dobrogea a fost avocatul Ioan Dinu. Totodată, el a descoperit în jurul anului 1943 peștera ce este cunoscută astăzi ca cea a Sfântului Andrei din comuna Ioan Corvin. El a încercat să-și bazeze concluziile pe o serie de dovezi. Conform Tradiției Bisericii sorții au căzut pentru Sfântul Apostol Andrei să meargă în părțile Mării Negre și cunoscute pe vremea aceea ca Scythia. După cucerirea romană din anul 46 d.Hr. aceasta este inclusă în Moesia Inferior. În lucrarea „Despre apostoli” a lui Hipolit Romanul se arată că Sf. Andrei a predicat sciților și tracilor, alăturarea celor două popoare arătând că Scythia Minor (Dobrogea), aflată lângă Tracia, a fost creștinată. De asemenea Sf. Ap. Pavel cu două secole înainte, în Epistola către Coloseni, spune că și sciții au auzit cuvântul lui Dumnezeu (Coloseni, 3,11). Sf. Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras.

Se zice că în noaptea de Sfântul Andrei, cohortele de duhuri necurate se dezlănțuie. Strigoii și strigoaicelem călărind limbile de meliță, se bat la hotare. Oamenii se apără cu usturoi tăvălit în funingine, mănâncă mujdei de usturoi. Cică strigoii se sperie de miros. În această zi nu se dă nimic cu împrumut. Copiii taie ramuri de măr, păr, prun și le pun la înflorit să le aibă la sorcovit.

Noi urăm La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei!

Sursa articol Wikipedia sursa foto wikipedia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: