EMA\T Concept

Anca-Maria Turcanu spune povestea EMA/T, brandul pe care l-a fondat în urma unei pasiuni moștenite de la mama ei.

Primii pași. Povestea începutului

O oarecare înclinație către industria modei am avut-o încă din copilărie. Mama este inginer textilist cu o experiență uluitoare de peste 40 de ani în domeniu. Cu know-how, curaj și corectitudine drept cărămizi, părinții mei au construit de la zero un business de producție – o fabrică de confecții, care este și astăzi în continuă dezvoltare. Când eram mică, evident făceam zeci de rochițe pentru păpuși. Apoi, când eram elevă, mergeam în weekend-uri cu mama la birou și o ajutam la treburile administrative (pentru că în timpul săptămânii mama era mereu plecată în fabrici, în delegații). Făceam orice îi era ei de ajutor: trimiteam fax-uri în Franța, îndosariam corespondețe, făceam calcule de comenzi și volume.În paralel, sora mea s-a alăturat afacerii, după ce și-a finalizat studiile în domeniu și o specializare la un institut celebru de modă din Paris. 

Eu însă, pe parcursul liceului, m-am axat pe zona economică, am pornit-o pe alt drum. După facultate, mi-am început activitatea profesională într-un Big4, locul care mi-a pus bazele a tot ceea ce înseamnă rigurozitatea mea în muncă. Tot acolo l-am cunoscut și pe Vlad, cel de-al doilea fondator al EMA\T Concept. Câteva joburi în corporații gigant și 10 ani mai târziu, eu și Vlad sunem o familie, în care a apărut Ema – o bijuterie de fată cu cârlionți blonzi și ochi albaștri.

Eu eram în concediu de creștere copil, dar lucram pentru business-ul de familie punctual, pe unde puteam să îi ajut pe ai mei de la distanță. Soțul meu a fost cel curajos și m-a convins să învârtim ruleta. După multe liste de pro și contra, am decis să punem hold promițătoarelor noastre cariere corporate și să devenim antreprenori, în business-ul de familie.Nu a trecut mai mult de jumătate de an și aveam amândoi demisiile depuse, bagajele făcute și renunțam la București pentru a începe o nouă aventură în Focșani.Dacă nu era Ema în viața noastră, probabil că nu am fi făcut această schimbare.Acum e evident de unde vine și numele brandului.

EMA\T Concept este un brand încă nou, dar cu o personalitate puternică. L-am creat pentru noi, poate și ca ancoră între viața nouă de provincie și stilul de viață pe care îl aveam în capitală. 

EMA\T Concept

Anca și Vlad

Tot Vlad a avut inițiativa cu acest brand. El a avut ideea să aducem cât mai aproape de cliente (de fapt, fostele noastre colege) calitatea hainelor executate profesional, așa cum până acum doar exportam. Da, da, el e cel mai antreprenor și inovator dintre noi doi! 

A durat fix o lună să creionăm un plan de afaceri, să facem niște calcule și să ne punem pe treabă. Urma să fim cei care au creat primul magazin mobil de haine din România. O rulotă fashion, care să circule în jurul parcurilor de business din capitală, conform unui calendar încărcat pe site. Practic, nu te mai duceai să cumperi haine, veneau hainele direct la tine. În realitate, de la noi cumpărai nu doar haine, ci calitate excepțională și timp valoros.

Ne-am înscris repede și la acceleratorul de idei al Radio Guerrilla, Guerrilla Camp, prima ediție. Am trimis aplicația, imediat am primit confirmarea că am trecut în etapa de preselecții, etapă ce presupunea un interviu OnAir cu Dobro & team. Și acum îmi aduc aminte ce emoții am avut în cele 5-7 minute cât a durat intervenția. Ulterior, am fost oarecum surprinși că am fost selectați printre cei 10 finaliști, auzindu-i pe ceilalți concurenți cu proiecte senzaționate de IT, AI&VR, Recycling, Agricultură și câte altele. But it was happening, și noi eram în extaz. Practic, acela a fost momentul în care ideea noastră de business a fost validată. 

Cele 9 luni de Guerrilla Camp au fost extraordinare, aveam intervenții radio chiar și de două ori pe lună, povesteam ascultătorilor cum avansăm cu implementarea, primeam întrebări live de la ascultători și dezvoltam idei. Ne-am depășit multe limite și am acumulat, pe lângă informații de aur, mai ales un grup de oameni ca noi, cu antreprenoriatul în sânge. Am învățat multe din proiectele tuturor participanților, din sesiunile de mentorat, dar mai ales din discuțiile libere. Această experiență este temelia brandului EMA\T Concept, care, cu mândrie spunem, este acum Avanpost Radio Guerrilla. De fapt, suntem primul brand local de haine înrolat ca Avanpost Radio Guerrilla. 

Am lansat oficial activitatea în Mai 2019, cu rulota cea roșie, pe nume EMA\T Station, în continuă deplasare și cu shop-ul online în paralel. Colecția de debut a fost inspirată din energia prietenelor noastre de la birou. Numele produselor sunt inspirate și ele din vocabularul corporate. De exemplu, fusta mea preferată este Monday Mood, alături de topul Party at the Office. Am păstrat aceeași idee pentru denumirile tuturor produselor de până acum, pentru a ne aminti mereu că am pornit din corporații, acolo ne-am format ca profesioniști și tot de acolo ne-am și luat primele doze de curaj și inspirație.

Fusta midi cu model petrecut Monday Mood

Surse de inspirație sunt la fiecare pas. Inspirația vine din diverse colțuri: din poveștile pe care le citim seara, din călătoriile pe care le facem (chiar și mai mult imaginare, în perioada aceasta), din discuțiile pe care le avem cu prietenii noștri, din experiențele lor de viață. În general, toate acestea se sedimentează și cândva, fiecare element sigur își va găsi locul perfect într-un proiect concret. Similar cu principiul “omul potrivit la locul potrivit” 😊.

Depinde de noi să le observăm, să le descoperim. De ceva timp, e la modă conceptul de mindfullness. Nu cred că este doar o modă, recunosc însă că eu nu am deslușit încă ce presupune acest mindfullness (sau poate că este atât de subiectiv încât nu știi când știi ce înseamnă). În schimb, cred cu tărie în arta de a fi prezent, de a te concentra. Să simți fiecare mișcare pe care o faci, să asculți fiecare gând care îți trece prin minte, să înțelegi fiecare cuvânt al interlocutorului tău. Să observi și norii, dar și soarele. Să miroși o floare și să primești amintirile care vin la pachet. Să râzi cu gura până la urechi măcar o dată pe zi. Să fii relaxat și când nu ești în concediu. Să înlocuiești clasicul “Iar este luni…” cu “Ce bine că este luni!”. Cu alte cuvinte, să fii recunoscător pentru că ești, pentru că încă mai ești.

Odată ce exersezi cu tine pentru a fi mai prezent, cred că inspirația vine de la sine.

Bluză cu mâneci Party At The Office

Să nu crezi că mie îmi reușesc mereu toate acestea. Lucrez mult cu mine, încerc în fiecare zi să fiu mai bună decât am fost ieri. Cea mai mare motivație o reprezintă, desigur, familia mea. Sunt extrem de norocoasă, am un partener care ar muta munții din loc pentru mine. Și împreună ne minunăm în fiecare zi de cei doi copii ai noștri, cu adevărat îngeri.

Rochie fără mâneci cu croială petrecută Up Meeting

Tot business-ul nostru este inspirat din femeile din jurul nostru. Unele introverte, altele extroverte. Unele mereu cu bateriile încărcate, altele cu ele epuizate. Unele mame, altele nu. Unele care își cunosc corpul, altele care abia îl descoperă. Și lista poate continua. Misiunea noastră este de a crea nu doar ținute, ci mai ales oportunități să te exprimi așa cum simți, motive să te descoperi și să fii descoperită la fiecare pas.

Rochie cu imprimeu și buzunare laterale GOT PROMOTED

Pe principiul “Perfecțiunea nu există”, nici măcar nu avem în strategie vreun slide cu titlul “Clientul ideal”. Avem scris însă așa: Stay true to yourself and make your own trends. Share them with us to make together #EMATrends. 

Tot ca parte din reinventarea în noul context, am creat hashtag-ul #EMATrends, unde încurajăm clientele să adauge fotografii purtând produsele noastre. Noi știm fiecare cusătură a fiecărui produs. În mintea noastră sunt registre stilistice întregi pentru fiecare model. Dar nu toată lumea poate să știe tot ce ne-am imaginat noi când am creat modelele și colecțiile. Poate că majoritatea clientelor știu cum să creeze 2 ținute pornind de la același produs, dar sigur nu toate clientele își imaginează 8 ținute folosind același produs.

Iată deci menirea acestui hashtag. Ne dorim mult să capete amploare, să devină un loc din care oricine se poate inspira în crearea ținutelor de zi cu zi. Un catalog cu variante nenumărate de styling pentru aceleași produse.

Bluza cu mâneci bufante ROAD MAP

Pandemia au resimțit-o din plin:

Cu tot open-minded-ul pe care, cred eu că, îl am, nu mi-aș fi închipuit niciodată că vom ajunge să trăim astfel de timpuri, asemenea senzații, incertitudini, anxietăți. Evident, fiecare zi este o bucațică de istorie pe care o trăim. Dar să realizez că trecem printr-un moment cu adevărat istoric, sincer, încă îmi provoacă niște frisoane.

Ca business, am avut neșansa ca această pandemie să izbucnească la nici un an de când am deschis activitatea. Lansarea noastră a fost în Mai 2019 și până la finalul acelui an eram mai mult decât convinși că avem un plan solid,  validat, funcționa bine. Participam la aproape toate târgurile de profil, eram prezenți peste tot, ne întâlneam cu oamenii, le povesteam despre noi și despre cum facem lucrurile. Era o feerie de fiecare dată când primeam replica “Ah, voi sunteți cei cu rulota roșie cu haine!”. La evenimentele indoor, unde evident nu puteam merge cu rulota, le arătam tuturor poze din ea, le povesteam despre calendarul deplasărilor prin București. Primeam mesaje “Haideți și la Iași!” sau “Pe când la Sibiu?”. O, ce dor ne este de evenimente și de interacțiunea directă cu clientele…

Rochie midi cu pliu frontal MID YEAR

Am fost nevoiți să schimbăm radical modul nostru de a gândi. Perspectiva. Abordarea. Totul. Preț de două luni, onest vorbind, nu ne-am dezmeticit. In fiecare zi aveam call-uri și dezbăteam ce variante avem, cum să facem, ce să implementăm.

Viața însă a aranjat lucrurile. În Mai 2020, am luat o pauză și ne-am concentrat pe nou apărutul membru al familiei. După care, începând cu Iunie, ne-am luminat. Toți din echipă am avut un boom de energie, aveam atât de multe idei încât, fizic, nu am avut când să le implementăm (la unele încă lucrăm). Am turat toate motoarele pe online. 

Am refăcut stoc și am umplut shop-ul cu produsele vedetă, cele mai iubite de către cliente. Am continuat să dezvoltăm modele. Am creat două colecții capsulă: Colecția Loungewear, cu produse casual business, pe care practic le poți purta în orice context (de la meetingurile pe Zoom, până la scurta ieșire după cafea sau plimbările în parc, dar și la birou – când se vor redeschide) și Colecția de Pijamale Less is More, care în realitate sunt articole potrivite 24/24 (ca pijamale, dar și ca piese individuale pe timp de zi). Suntem foarte mândri de aceste două colecții pentru că, dincolo de frumusețea produselor, abordarea noastră a fost să încurajăm clientele să cumpere chibzuit, adică să beneficieze de mai mult, cu mai puțin efort financiar.

Am continuat producția, am acumulat stoc. 

Am citit, am studiat. Am urmărit zeci de webinar-uri. Am participat la Competiția GpeC, unde am avut onoarea să fim nominalizați la categoria Best Fashion e-commerce Website. Am fost selectați la Startarium. Facem parte din RE:Build. Am început un proces de mentorat alături de Daniel și Alina Donici, fondatorii Artesana, cel mai mare producător local de lactate artizanale.

Ce am învățat însă e că cel mai valoros lucru într-un business este să primești feedback. Ne dorim să primim multe, multe comentarii și păreri de la cliente.

Însă cel mai mult de aplecăm asupra feedback-urilor constructive pe care le primim. Pentru că orice vulnerabilitate este oportunitate de dezvoltare. Și promitem să facem tot ce ține de noi pentru a fi din ce în ce mai buni.

De curând s-a lansat noua colecție, primăvară-vară, care cuprinde piese inspirate din caracterul celor care spun ”nu” trendurilor și caută ceva mai personal:

Rochie din poplin caramel WELCOME IN THE TEAM
Sacou lung argintiu MISSING OPEN SPACE
Pantaloni largi 3/4 cărămizii din in THE FANCY BOSS

Piesele semnate EMA\T Concept se regăsesc atât pe site-ul ematconcept.ro cât și pe fashiondays

Sursa articol: alismagazine.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: