Pellamar

Pellamar vine de la pelloid de Amara, adică nămol din lacul Amara, exact ceea ce ne face pe noi deosebiți de toți ceilalți: suntem un producător local care are ca ingredient activ principal un ingredient local descoperit de un doctor român.

„Pellamar este un adevărat concept medical prin care a fost valorificată o veritabilă comoară din lacurile sărate românești: nămolul sapropelic. Pentru mine ca om, Pellamar este un fel de copil de suflet, care s-a născut din dragoste față de soția mea.

Acțiunea regeneratoare și rolul antialergic ale gamelor Pellamar sunt elementele de bază care dau acestor produse calități ce nu pot fi găsite în alte cosmetice. Sunt pentru orice tip de piele. Principiul activ este extractul pur de nămol, în diferite concentrații – în funcție de tenul căruia i se adresează; în plus, acțiunea fiecărui produs este îmbunătățită cu extracte naturale din plante. Modul în care am realizat extractul de nămol este unic în lume, deoarece s-a reușit atât conservarea proprietăților terapeutice naturale, cât și reducerea reacțiilor adverse. Dermato-cosmeticele Pell Amar sunt făcute să rezolve, nu să astupe problemele de sănătate de la nivelul pielii. În conceperea lor am folosit cele mai recente descoperiri în domeniu. Încet, încet, redevin optimist: parcă românii încep să-și dea seama de bogățiile cu care au fost binecuvântați și tind să le apere și să le protejeze.” (Prof. Dr. Ștefan Ionescu-Călinești).

Istoria acestui miracol a inceput in 1957, la Amara, când, dintr-o întâmplare nefericită, profesorul Călinești și soția acestuia părăsesc Bucureștiul.


-Sotia a fost primul meu cobai

-Eram în pragul disperării, pentru că soția mea era bolnavă de sclerodermie. Intr-o noapte, gândindu-ma ce aș putea face să-mi salvez soția, mi-am amintit de cei care se tratau cu nămol pe plajă la Amara. Atunci mi-a venit aceasta idee. Să încerc să fur din nămol, ceea ce se numește principiul activ. Așa s-a născut ideea, așa s-a născut primul stors de nămol, primul extras de nămol în formă apoasă, care era de fapt un stors obținut artizanal în policlinica de la Amara. Am făcut totodată din acest extras și o formă injectabilă. Era în anul 1957. Am făcut un unguent, am făcut injecțiile, așa cum am putut, în laborator, și am început tratamentul cu aplicații zilnice. O dată la patru zile îi făceam micropuncturi în zona leziunilor, în care pusesem Pellamar, într-o concentrație de 2%. Am constatat că zona afectată de sclerodermită se restrângea, iar brațul începea să-și recapete vigoarea. După două luni, brațul și-a recăpătat aspectul normal, rămânând doar câteva zone înnegrite, unde a fost făcută biopsia. Celor de la București nu le venea să creadă. Soția a fost primul meu cobai-,

declara profesorul Călinești



Așa s-a născut Pellamar, produsul care în prezent este cunoscut în 120 de țări.

In 1960, profesorul Călinești a depus dosarul pentru primul brevet, ce urma să fie omologat peste 10 ani, iar in 1971 s-a înregistrat pentru prima dată marca Pellamar cu semnătura celui care a descoperit-o.

Astăzi, sub acest nume sunt înregistrate 34 de brevete, atât de producție, cât si de fabrică.


Folosind nămolul de pe malul lacului Balta Albă, în 1975 ia naștere o făbricuta cu doar 13 angajati, care producea extractul atomizat din care se realizeaza produsele Pell Amar. In primul an, cerintele au fost de 30 de kg. de extract atomizat, iar peste 10 ani cererea ajunsese la 500 de tone. Faptul ca, in 1973, o firma din Germania a solicitat 40 de tone de Pell Amar spune totul despre valoarea produsului. Tot profesorul Călinești a construit la Amara prima policlinică prin autoimpunere din România.

Puterea vindecătoare a extractului Pellamar a fost dovedită de testele clinice în tratamentul reumatismelor, bolilor ale sistemului nervos periferic, nevralgii, boli ginecologice, cronice, eczme, psoriazis, arsuri, cicatrici cheloide, fenomene de îmbătrânire. Doctorul Ionescu-Călinești devine în 1977 expert ONU pentru dezvoltarea centrelor de reabilitare. Extractul Pellamar este obținut prin același proces tehnologic în prezent prin metode strict fizice, concentrând toate proprietățile acestuia prin atomizare.

Îngrijire holistică

În 2010 este reluată producția dermatocosmeticelor Pell Amar păstrând formula originală a extractului așa cum a fost brevetată de Prof. Dr. Ionescu-Călinești. Produsele Pellamar sunt scheme de îngrijire holistică utilizând principiile extractului pur de nămol sapropelic dar și uleiuri, vitamine și alte extracte naturale. Mineralele și sărurile nămolului sapropelic acționează sinergic împreună cu ingrediente active naturale pentru tratamentul și îngrijirea pielii și părului.

Principii bioactive sustenabile

Cercetările Pellamar sunt eforturi prietenoase cu mediul înconjurător, bazate pe principiile științei sustenabile, formulând produse bioactive în armonie cu natura. Astfel, gamele Pellamar au fost formulate specific pentru a trata și îngriji folosind beneficiile nămolului sapropelic: AMINOPOWER și ADVANCED CONCEPT previn și ameliorează procesul de îmbătrânire, BIOACTIVE S ACNE combate acneea, ORGANIC SPA reface pielea stresată a corpului, BIOME este inspirat de microbiomul uman, urmărind echilibrul natural al ecosistemului pielii, hrănește microflora benefică prin substanțe proprii acesteia, THERAPY are multiple acțiuni pentru diferite eczeme şi leziuni ale pielii, inflamaţii şi traumatisme ale sistemului osos şi articular, mialgii şi miozite, FEMINA INTIMITY întreține sănătatea intimă, BEAUTY HAIR îngrijește părul, ORAL CARE asigură igiena și sănătatea orală.

Brandul Pellamar este astăzi un brand de îngrijire de nișă, care comunică cu mai multe publicuri. Avem o dată publicul care își aduce aminte de Pellamar în varianta sa de dinaintea Revoluției, care își aduce aminte de pasta de dinți și procedurile Pellamar mai mult accesibile turiștilor străini. Lor ne adresăm cu gama de produse terapeuticegama Therapy, în care exploatăm efectele antiinflamatorii ale extractului de nămol sapropelic.

Cealaltă componentă a brandului nostru este de produse cosmetice care se adresează consumatorului urban cu venituri medii și peste medie, preocupat de ceea ce primește pielea sa, de ingrediente sigure, ingrediente de origine naturală. Aici trebuie să ne mărturisim și preocuparea și respectul pentru mediu, întrucât o parte din gama noastră de produse de îngrijire facială are ambalaje de sticlă, ceea ce le face reutilizabile și prietenoase cu mediul.

În portofoliul Pellamar se află produse destinate îngrijirii faciale, corporale, intime, orale, părului dar și terapeutice cu ingrediente active de origine naturală, fără parabeni, fără coloranți sau arome artificiale.

Pellamar azi

Pandemia a reprezentat și reprezintă încă o provocare pentru toată lumea. Deși panica ne-ar fi îndemnat pe toți să înghețăm în fața neprevăzutului, anulându-se toate previziunile pe care le aveam pentru anul 2020, povestea Pellamar a continuat în ciuda pandemiei. Sperăm să putem fi mândri când se va termina, că brandul nostru a supraviețuit, împreună cu partenerii și consumatorii noștri și unei pandemii. Până la urmă istoria unui brand înseamnă și toate momentele istorice cărora le-a fost martor și pe care le înglobează în povestea sa. Au fost niște momente foarte incerte, mai ales la început când mulți retaileri și magazine tradiționale au închis sau și-au redus activitatea.

Am reușit să ne mișcăm suficient de repede încât să lansăm o linie de produse igienizante pentru mâini, produse cu o formulă în același timp prietenoasă cu pielea, cu un conținut ridicat de glicerină. Apoi ne-am bucurat foarte tare să vedem că pandemia a readus în discuție subiectul comunității și al produselor locale.

A trăi frumos şi sănătos este o filozofie care priveşte individul ca un întreg, trup, minte şi suflet. PELLAMAR COSMETICS îşi propune să transfere acest concept clienţilor săi. Învăţăm astfel să trăim zi de zi mai intens, mai frumos. Frumosul stă în modul de viaţă, în starea de spirit pozitivă, în sănătatea trupului şi a minţii. De aceea este bine să dăm valoare fiecărui detaliu, fiecărei clipe, la tot ceea ce ne înconjoară – PELLAMAR.

Sursa: curentul.info, cosmobeauty.ro interviu cu Miruna Codeanu, General Manager Pellamar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: