Tudor Pamfile-Mitologia poporului român

Tudor Pamfile (1883-1921) a fost un folclorist şi etnograf moldovean care, într-o viaţă prea scurtă de numai 38 de ani, a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică. Ofiţer prin pregătire şi profesiune, e efectiv acaparat de preocupările în domeniul folcloristicii şi ale etnografiei, publicînd multe şi variate culegeri de folclor, fiind bine apreciate în epocă (de Sadoveanu, Iorga , Ion Bianu, factotum la Academia Română, care i-a înlesnit lui Pamfile publicarea culegerilor sale de către chiar acest cel mai înalt for ştiinţific al ţării). În 1909, a devenit laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909 cu lucrarea  Industria casnică la Români, trecutul și starea ei de astăzi, contribuțiuni de artă și tehnică populară

Mitologia poporului român, Tudor Pamfile, Editura Vestala 2018

Pentru perioada 1900-1920 culegerile (broşurelele) sale erau utile: propuneau material inedit, reţinînd din el ceea ce era demn de folosit. S-a arătat cucerit de culegerea unor obiceiuri şi credinţe legate de mitologia populară. Le adună, treptat, în trei volume, publicate de Academia Română (cunoscând şi ediţii în limba germană) între 1916 şi 1924 (al treilea volum apare postum), purtând chiar titlul îndrăzneţ Mitologie românească.

Primul volum a apărut în 1916 și se intitula ” Duşmanii şi prietenii omului ” . În prefaţă era precizat: „Obişnuit, unor astfel de cercetări li se zice Mitologii, dar acestea, pe lângă descrierea fiinţelor suprafireşti, în legătură cu omul, îmbrăţişează şi socotinţele poporului despre lume, lucru pe care eu l-am făcut în altă parte. Dar chiar fără acestea, ceea ce urmează aici nu prezintă un tot. Dintre „prietenii” omului, lipseşte Dumnezeu, zugrăvirii căruia, după credinţele românilor, n-am putut să-i fac loc laolaltă cu atîtea spirite, parte creştine, iar cele mai multe păgîneşti, pentru o pricină lesne de înţeles. De asemenea lipseşte şi icoana Diavolului care, prin mărimea ei, ar fi fost o piedică pentru sintetizarea lesnicioasă a celor mai multe din capitolele acestei cercetări…” . Următoarele două cărţi ale acestui corpus integrator sunt consacrate comorilor şi pămîntului după credinţele poporului român. 

„Zice că era la un împărat o fată frumoasă, și Soarelui așa i-a fost de dragă, c-a mers la tatăl său s-o ceară. Tatăl fetei n-a știut că acela-i Soare; a zis că cum a da-o după unul ce n-are nimic! Și n-a vrut s-o dea.
Acolo, la împărat în ogradă, era un prooroc, un năzdrăvan, și aceluia îi era dragă fata. Și s-a bagat de argat, doar ar putea-o căpăta.
Vine Soarele la dânsul și-i spune:
– Nu mi-i putea ajuta s-o fur?
– Nu ți-oi ajuta, zice el, că și mie mi-i dragă; și eu vreau s-o iau.
– Da, zice Soarele, unde ți-a da-o tatăl ei, dar mie nu mi-a dat-o, că-s soare! Fă bine, îi zice Soarele, și-mi adă oleacă de apă de la fântână să mă spăl!
Năzdrăvanul l-a ascultat și s-a dus să-i aducă. Până să vină el, Soarele a furat fata și a sorbit-o cu el până la cer. Cum a venit năzdrăvanul, el a și știut; fuga a mers la împărat și i-a spus că Soarele i-a furat fata.
– Ce mi-i da mie, zice el, să ți-o aduc?
– Ce să-ți dau!? Ți-oi da fata și coroana, și te-oi lăsa pe tine împărat.
El s-a apucat și a făcut scări până la cer și s-a suit. Acolo, cum a ajuns, s-a rugat la Soare să-l primească argat.
– Bine, zice Soarele, te-oi primi la cai, – că Soarele are patru cai și cu căruța aceea umblă.
El n-a vrut. A zis că el nu știe la cai, dar va fi așa pe lângă gospodărie.
Soarele s-a dus de acasă și-a lăsat pe mireasa lui s-o păzească mă-sa. Ea sta închisă într-a douăsprezecea odaie. Cum a plecat Soarele, năzdrăvanul se duce și deschide toate ușile, – mă rog, ce nu poate un năzdrăvan?! – și ajunge la dânsa. Ea s-a speriat când l-a văzut.
– Cum de ai venit aici? Îi zice ea.
– Am făcut scară până la cer, căci m-a trimis tatăl tău să te iau.
– Ia-mă, a zis ea, că nu mi-i drag, măcar că-i Soare și-i așa de frumos.
Și-a luat-o, și s-a dus. Când a venit Soarele acasă, a găsit ușile descuiate și pe mireasa lui nicăieri.
Ea s-a măritat cu acela, dar Soarele de atunci nu și-a mai găsit de potriva ei, ca să-i placă, și de aceea tare e supărat că e neînsurat.
Să luați seama când merge Soarele; el întruna e supărat. Numai de două ori pe an e vesel: în ziua de Paști și în ziua de Blagoveștenie. Atunci, așa e de luminos și joacă, că parcă-s trei sori. Unii zic că-s trei zile în care e vesel, parcă și la Sânziene…; de altfel, întruna Soarele e supărat.

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Leopold Adler | Tânără în costum popular, județul Hunedoara, 1872-1924

Trilogia lui Tudor Pamfile a fost reeditată, într-o ediţie ştiinţific alcătuită de dl Iordan Datcu, priceput folclorist şi etnograf, autor al unui excelent Dicţionar al folcloriştilor, 1979, reeditat relativ recent sub denumirea de Dicţionar al etnografilor şi foarte avizat în alcătuirea unor ediţii, cu tot aparatul critic necesar.

Cartea este disponibilă online pe librăria delfin

(AL-455)

Un gând despre „Tudor Pamfile-Mitologia poporului român

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: