Fares – sănătate din inima Daciei

Povestea Fares începe de pe timpurile strămoşilor daci, care ştiau multe minuni despre plante, sănătate şi viaţă. A renăscut în 1929, la poalele Sarmizegetusei, în mâinile vizionarului farmacist Farago, care şi-a dedicat viaţa plantelor medicinale și a început o călătorie frumoasă care a adus împreună tradiţia şi inovaţia, pentru a obţine ceaiuri şi remedii din plante medicinale, cucerind încrederea românilor de pretutindeni.

De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, la Orăştie, prin înfiinţarea primei farmacii „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.

Două secole mai târziu, destinul micii farmacii avea să se schimbe alături de Andrei Farago, farmacistul care a trecut sub semnul ştiinţei înţelepciunea populară, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale”, care astăzi poartă numele Fares.

Sub îndrumarea farmacistului Farago, plantele medicinale au prins viaţă sub formă de ceaiuri, siropuri şi uleiuri esenţiale, într-o manieră foarte riguroasă, cu uscătoare, maşini de tocare şi selectare. Nu-i de mirare că aici s-a utilizat cea dintâi linie de extracţie a uleiurilor esenţiale din România. În perioada interbelică, succesul a trecut dincolo de graniţele ţării. Uleiul esenţial de mentă, produs de compania farmacistului Farago, era apreciat ca fiind la nivelul acelora preparate în Germania sau în Marea Britanie, iar frunzele cultivate au fost declarate Etalon Naţional Român. Medici şi farmacişti renumiţi au apreciat de-a lungul timpului roadele activităţii farmacistului Farago, relaţiile comerciale întinzându-se în toată Europa şi chiar în America de Nord. Nici activitatea ştiinţifică nu a trecut neobservată, fiind recunoscută în cercurile de specialişti din întreaga lume.

În perioada comunistă, firma a fost inclusă în mod forţat în structura de stat numită „Plafar”. Chiar şi atunci, în jur de 70% din cifra de afaceri a acesteia era realizată de „sucursala” din Orăştie. Imediat după căderea regimului comunist, opera farmacistului Farago s-a desprins din forma de organizare impusă, devenind compania privată „Fares” – numărul 1 pe piaţa ceaiurilor şi a remediilor din plante medicinale. Cum lucrurile bune nu trec neobservate, în semn de preţuire pentru meritele deosebite ale companiei sale, Andrei Fargo primeşte, în anul 1934, distincţia regală „Meritul Comercial şi Industrial clasa I”. Produsele Fares sunt apreciate şi în lumea afacerilor: în anul 2014, Fares a ocupat locul 13 în Top 100 al celor mai iubite şi cunoscute branduri româneşti, fiind singurul brand de ceaiuri prezent în top. Credem că nimic nu este întâmplător, iar faptul că ne desfăşurăm activitatea şi cultivăm plantele medicinale aproape de Sarmisegetusa este o marcă a identităţii noastre ecologice şi româneşti.

În prezent, lucrurile bune sunt create exact în acelaşi loc în care Andrei Farago a pornit în această călătorie, iar plantele sunt cultivate pe zeci de hectare întinse în afara Orăştiei, în aer proaspăt.

Calitatea produselor Fares este prioritatea fiecărui membru din echipa Fares. Ca orice lucru preţios, calitatea se obţine doar cu multă perseverenţă şi respectând principiile care ne-au adus încrederea clienţilor noştri.

Toate produsele noastre dezvaluie rodul muncii de zi cu zi a unor oameni care lucrează împreună din credință pentru aceleaşi lucruri:

Autenticitate:

Suntem la poalele Sarmizegetusei, inima Daciei. Păstrăm tradiţia seculară a folosirii plantelor medicinale pe aceste pământuri. Continuăm munca lui Andrei Farago, pionierul fitoterapiei în România, de peste 90 de ani. Şi descoperim moduri noi de a folosi plantele în slujba sănătăţii oamenilor.

Calitate:

Pentru acest cuvânt mult revendicat lăsăm faptele să vorbească:

– Sistemul de Management al Calităţii ISO 9001:2015, certificat TUV Rheinland România, certificat nr. 011001331899.

– Sistemul de Siguranţă alimentară ISO 22000:2018 (HACCP) implementat pe întregul flux de producţie a produselor alimentare, certificat TUV Rheinland România, certificat nr. 011541331899.

3 medalia meritul comercial

Onestitate:

Tocmai pentru că suntem cinstiţi, spunem clar: ne pasă de afacerea noastră. Dar ne pasă în măsura în care face bine oamenilor. Nu vom minţi niciodată cu privire la ingredientele pe care le folosim şi cu privire la ceea ce pot face produsele noastre pentru ei. Şi, oneşti faţă de statutul nostru de companie 100% românească, nu vom uita niciodată să plătim taxele la zi.

Empatie:

Căutăm soluţiile de care oamenii au nevoie. Întâi vorbim cu oamenii şi îi înţelegem, după aceea creăm produsele. De aceea, inovăm continuu şi îmbunătăţim continuu, ascultând cu atenţie.

Misiunea:

Cultivăm sănătate pentru oameni. Cu tezaurul de plante medicinale din inima Daciei prin tradiţia folosirii lor şi pentru păstrarea valorilor umane ale acestor locuri.

Viziunea:

Ne caracterizează grija faţă de clienţii noştri şi pasiunea cu care ne desfăşurăm activitatea.

Oferim oamenilor, în fiecare zi, remedii eficace şi sănătoase din plante medicinale. Putem face asta fiindcă, de-a lungul anilor am învățat din tradiție și am descoperit prin știință. Vrem să facem asta pentru ca umanitatea să nu uite legătura ei benefică și ancestrală cu plantele.

Procesul de fabricaţie este foarte riguros

După ce ştim că plantele s-au dezvoltat în cele mai bune condiţii, este important să avem şi un proces de fabricare corect şi riguros. Pe cât de de interesant, pe atât de strict este procesul prin care plantele ajung apoi, sub formă de ceai sau felurite remedii, la tine în casă.

După ce plantele au trecut examenul de admitere, sunt uscate conform unui program personalizat, perfecţionat de noi în aproape 90 de ani de muncă cu plantele.

Depozitarea se face mai apoi într-un spaţiu cu temenratura şi umiditatea monitorizate. Plantele sunt balotate, etichetate şi aranjate pe loturi şi locuri de provenienţă.

Până ce ele ajung sub forma unui pachet de ceai, a unei sticle cu sirop sau a unui flacon cu capsule, trebuie să mai treacă de încă patru puncte de control.

De exemplu pentru un ceai, se fac cel puţin 6 analize, care însumează circa 24 de ore. Fiecare lot de ceai „simplu” (alcătuit dintr-o singură plantă)  trece prin acest număr de analize. Pe an realizăm peste 1.000 de loturi de ceaiuri simple. Adică peste 6.000 analize.

Analizele pentru un produs fitoterapeutic complex (fie el ceai, sirop, capsulă sau altă formă) pot ajunge până la 48 de ore, pentru absolut fiecare lot.

Portofoliul nostru are în total peste 350 de produse.

Din toate acestea, pe an fabricam peste 8.000 loturi, aşadar efectuăm peste 50.000 analize.

Facem toate acestea, zi de zi, în mod firesc pentru că aşa am deprins că se fac lucrurile bune încă din 1929 – din respect pentru munca înaintaşilor, pentru valorile moştenite, şi din respect faţă de voi, cei care folosiţi zi de zi produsele marca „Fares”.

Certificările sistemelor de calitate

Modul nostru riguros de lucru, cu opt puncte de control pe flux este certificat atât din punct de vedere al siguranţei cât şi al managementului calităţii, astfel:

-ISO 22000:2018 (HACCP) pentru sistemul de management al siguranţei alimentare

-ISO 9001:2015 pentru sistemul de management al calităţii

Membru al Asociaţiei Europeane THIE

Fares este membru THIE – Tea & Herbal Infusions Europe – Asociaţie Europeană din care fac parte organizaţii şi firme producătoare de ceaiuri și infuzii din majoritatea ţărilor europene. Împreună îşi corelează eforturile în vederea creşterii calităţii şi siguranţei infuziilor din plante medicinale şi aromatice.

Ceaiuri

Ceaiurile medicinale sunt fabricate urmărind rețetele tradiționale, elaborate în laboratoarele Fares de o echipă de profesioniști experimentați, foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale și ai utilizării tradiționale a acestora

Ceai păducel cu flori (C40)
Ceai mentă (D125)
Ceai mușețel (D74)

Ceaiuri medicinale Tradiții

Fabricate după rețetele originale ale farm. Farago. Fiecare dintre aceste produse poartă semnătura și o parte din personalitatea fondatorului.

Ceai G pentru fiere si rinichi (U63)
Ceai D digestiv (D41)
 Ceai P pulmonar (R14)

Tincturile-adevărate esențe de sănătate

Au la bază plante numai din culturi proprii sau din surse de încredere, plante culese și alese fir cu fir înainte de a extrage principiile active folosind metoda originală farm. Farago

Extract Anghinare fără Alcool (D153)
Extract Echinacea fără Alcool (F193)
Tinctura Rostopască

Complexe din plante medicinale

Detoxifierea este primul pas către o stare de bine. Culegând plantele la momentul potrivit, uscându-le atât cât trebuie și combinându-le în proporțiile corecte, au fost create complexele medicinale de care ai nevoie pentru o detoxifiere blândă a organismului.

Complex Silueta Perfectă (M99)
Detoxifierea Colonului (D92)
Detoxifierea organismului (M116)

Uleiuri de uz terapeutic

Uleiurile contopite în rețete atent și îndelug chibzuite sunt soluția care te pun rapid înapoi pe picioare: doar un strop și te simți mai bine

Biomicin Forte (A3)
Renalex solutie (U65)
Hapciu Ulei Nazal (R50)

Uleiuri premium

Calitatea acestor uleiuri este dată de metoda de obținere 100% naturală, fără solvenți chimici, doar prin presare la rece sau distilare cu aburi. Mai mult, sunt obținute dintr-o singură specie botanică

Siropuri din plante medicinale

Fără arome sau coloranți sintetici, se adresează inclusiv copiilor cu vârsta peste 1 an

Imunitate sirop (F147)
Plantusin forte sirop (R25)
Biosept Sirop (A16)

Unguente

Plantele te pot ajuta și în exterior. Ținem seama de caracteristicile fiecăreia atunci când le combinăm după rețetele originale, în dozele potrivite, fără parfum.

Crema Ginosept (G93)
Crema Farederm (P131)
Crema de Gălbenele (P116)

Capsule moi

Proprietățile terapeutice ale uleiurilor esențiale sunt combinate și încapsulate după metode moderne care ne permit să-ți punem la dispoziție tot ce e mai bun din plante într-o formă ușor de administrat: capsulele

Farebil (D96)
Antibalonare (D149)
Candisept (A23)

Capsule și comprimate

Capsulele și comprimatele Fares îți aduc tot ce e mai bun din plante în formula cea mai ușor de administrat

Tiroida (M109)
Biovenal (C37)
Plantusin Calmant (R44)

Regăsești oferta completă Fares pe mattca.ro sau vegis.ro

Lucrurile bune continuă la Fares: an de an, continuă să descopere și să aplice rețetele originale ale farm. Farago pentru dezvoltarea de noi produse care să ne ajute să ne ducem fiecare povestea mai departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: